DOUA LACURI

Peste padurile nemiscate
Cade stralucirea blanda a lunii
Impletind cu raze fermecate
Povesti din taina lumii.

Un lup se plimba pe colina
Se uita-n sus la ea in noapte
Parca ar asculta o doina
Ce se-aude incet, cu soapte...

Sus, inspre bolta cea senina
Aburi se ridica usor in noapte
Inima spune, de ganduri plina
O rugaciune linistita de noapte.

Pasii il poarta munte peste munte
Si ritmul e acelasi si nu se opreste
Il asteapta in codru, iubirea lui
Doua lacuri, verzi-albastrui...

Credea ca vor fi ale lui
Si le iubea pe viata
Si sufletul ii era plin
De dragoste si viata!

Din drum, fericirea i s-a intors speriata
Si groaza-l cuprinse vazand indata
Pamant uscat, erau secate ale lui
Doua lacuri verzi-albastrui...

Nimic nu a vazut, suflet stins
Nici pe mal macar o floare
A fost un vis si doar un vis
Incolo totul a fost eroare!

Oriunde era candva plecat
Ii era frica de ceva neasteptat
Ca nu-si va mai vedea iubirea lui,
Cele doua lacuri, verzi-albastrui...

Pe cararea pribeaga, viata i se frange
Ah, curge o lacrima de sange!
Il mistuia acum un dor nespus
Sa vada lacurile, privindu-le de sus...

Le va zari de sus, de printre stele
Toata ziua se va uita la ele
Le va pazi, sa nu fie tulburate ale lui
Doua lacuri, verzi-albastrui...